Dotare unități de învățământ

07.09.2020 Dotare unități de învățământ
Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, a lansat în consultare publică ghidul solicitantului „Consolidarea capacităţii unităților de învățământ preuniversitar de stat în vederea gestionării situației de pandemie generată de virusul SARS-COV-2”. 

Finanțare nerambursabilă: maxim 250.000 euro – 100% nerambursabili

Tipul de depunere: cu depunere continuă.
Dată şi oră începere depunere de proiecte: 05.10.2020, ora 16:00
Dată şi oră închidere depunere de proiecte: 15.01.2021, ora 16:00

Solicitanți eligibili
a) unitățile de învățământ preuniversitar de stat care desfășoară activități didactice pentru elevi, cu condiția ca acestea să aibă personalitate juridică pentru încheierea de contracte de achiziție publică în condițiile legii;
b) autoritățile publice locale pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza unității administrativ-teritoriale care desfășoară activități didactice destinate elevilor;
c) parteneriatul dintre beneficiarii prevăzuți la lit. a) și b);
d) parteneriatele între inspectoratele școlare și unitățile de învățământ.

Proiectele pot include următoarele tipuri de acţiuni:
A. Dotarea cu echipamente de protecție medicală de tip măști de protecție medicală, dezinfectanți, combinezoane precum și alte echipamente de acest tip, necesare pentru a preveni răspândirea coronavirusului SARS-Cov-2
B. Dotarea cu containere mobile sanitare destinate asigurării condițiilor igienico-sanitare minime necesare pentru prevenirea și diminuarea răspândirii potențiale a infecției SARS-CoV-2.
Acțiunile de tip B pot fi propuse doar pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat care nu dispun de acces la rețeaua de apă și canalizare.

Perioada de implementare a proiectului este corelată cu perioada de eligibilitate a cheltuielilor: 01.08.2020 – 18.06.2021. Astfel, sunt eligibile pentru decontare, cheltuielile efectuate începând cu 01.08.2020.

Propunerile și sugestiile publicului pot fi trimise la sediul din Șos. București-Ploiești, nr. 1 – 1B, Victoria Office – intrarea str. Menuetului, nr. 7, București, sector 1 și/sau pe adresa de email: echipamentescolare.poim@mfe.gov.ro, până la data de 22 septembrie.
Distribuie pe: